Avem nevoie de contracepţie după vârsta de 45 de ani? Care sunt cele mai bune metode | Contracepţia definitivă


Te afli în jurul vârstei de 45 de ani, ai o viaţă sexuală constantă, confortabilă, potrivită nevoilor cuplului tău şi, pe de altă parte, te gândeşti că nu mai este multă vreme până ce va sosi menopauza. Nu trebuie să uiţi însă că eşti feritlă şi că ai nevoie de contracepţie, în contextual în care, la vârsta ta, pilula nu mai este soluţia “ideală”.
Da, pilula combinată (conţinând un progestativ şi un estrogen) este una dintre metodele de contracepţie din ce în ce mai utilizate de femei cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani. Însă începând cu vârsta de 35 de ani ele încep a nu mai fi indicate, întrucât uzul lor implică anume riscuri – infarct, tromboză venoasă, AVC. Prin urmare, medical va manifesta reţinere în a recomanda pilula combinată femeilor cu kilograme în plus, cu antecedente familiale în ce priveşte tromboza, cu tensiune arterială ridicată, care suferă adesea de migrenă şi care sunt fumătoare.
Pe de altă parte, folosirea unei pilule progestative necombinate (fără estrogen) nu implică riscuri ca cele de mai sus. Însă are alte inconveninete: la unele femei, determină apariţia accneei şi luarea în greutate. Pe de altă parte, după 43-45 de ani, numeroase femei suportă mai dificil aceste pilule.
Prin urmare, la această vârstă, înaintea instalării menopauzei, e bine ca femeile să aibă în vedere alte mijloace contraceptive.
Prima dintre ele ar fi steriletul. El se implantează, în funcţie de model, pentru perioade între 3 şi 5 ani. Contrar unor mituri, steriletul nu este recomandat numai femeilor care au născut. Iar riscul de infecţie este minor. Apoi, odată plasat, steriletul o scuteşte pe femeie de griji pentru o perioadă îndelungată de timp, poate chiar până la instalarea menopauzei.
Dacă, totuşi, nu doreşti sterilet, poţi opta pentru prezervative, spermicide, diafragmă etc., deşi fiabilitatea lor este mai scăzută. Însă şi ele pot avea o eficacitate scontată, mai ales având în vedere că la această vârstă şi fertilitatea este diminuată. Aşadar, riscul unui “accident” este mult mai mic ca la 20-25 de ani; dar asta nu înseamnă, totuşi, că trebuie să uiţi de contracepţie…

Contracepţia definitivă

Contracepţia definitivă constă în blocarea trompelor lui Fallopius, care constituie culoarul prin care spermatozoizii se îndreaptă pentru a fecunda ovulul. Este vorba despre o mică intervenţie (de aproximativ o oră) ce implică legarea trompelor, anestezie generală şi o spitalizare de 2-3 zile.
Mai există o metodă, mai uşoară, care presupune inserţia unor implanturi în trompe, implanturi care vor bloca trompele complet după cel mult 3 luni, perioadă în care sunt necesare alte mijloace contraceptive. Implanturile se realizează cu anestezie locală, iar intervenţia permite părăsirea spitalului în chiar aceeaşi zi. Însă aceste implanturi nu se recomandă femeilor alergice la nichel.
Contraceţia definitivă este considerată eficace mai ales în cazul femeilor care au depăşit 35 de ani şi are marele avantaj că nu implică efecte secundare. | C. Stanciu

Reclame

Un răspuns la „Avem nevoie de contracepţie după vârsta de 45 de ani? Care sunt cele mai bune metode | Contracepţia definitivă”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s